Prognoza meteo de marți, 26 ianuarie 2021. Vremea va continua să se răcească

Prognoza meteo de marți, 26 ianuarie 2021. Vremea va continua să se răcească
FOTO - ilustrativ
Publicat: 25/01/2021, 16:00
Actualizat: 25/01/2021, 18:57

Potrivit prognozei meteo de marți, 26 ianuarie 2021, vremea va continua să se răcească, astfel că în cea mai mare parte a țării valorile termice se vor situa în jurul celor normale perioadei.

Cerul va fi mai mult noros și temporar vor fi precipitații. Va ninge, ziua, local la munte și în jumătatea de nord a teritoriului, iar în sud-est vor fi mai ales lapoviță și ploaie, exceptând noaptea când vor predomina ninsorile.

Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, îndeosebi în zona înaltă, iar temporar, în prima parte a intervalului în sud-vest, apoi în sud-est, cu viteze mai mari pe litoral, potrivit stirimeteo.com.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 1 și 7 grade Celsius, iar cele minime, vor fi cuprinse, între -6 și 1 grad Celsius.

Prognoza meteo în București, pe 26 ianuarie 2021

În Capitală, vremea va fi închisă și va continua să se răcească, și emporar se vor semnala precipitații, sub formă de lapoviță și ploaie – ziua și predominant ninsoare – în cursul nopții.

Vântul va sufla slab și moderat, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 3 grade Celsius, iar cea minimă va fi de -1…0 grade Celsius.

Vânt puternic în mare parte din țară, cu rafale de până la 70 km/h, până luni seară

Cea mai mare parte a ţării este vizată de o alertă Cod galben de vânt puternic, la munte, luni, până la ora 19.00. În zona montană înaltă, rafalele vor depăși 1.000 km/h. Un alt Cod galben va intra după aceea în vigoare, restrâns la 11 județe.

Astfel, începând de luni ora 10.00 până la ora 19.00, la munte, în nord-vestul, centrul țării și local în sud și sud-est, vor fi intensificări temporare ale vântului cu rafale ce vor atinge și depăși 55…65 km/h și izolat 70 km/h.

În zona montană înaltă, la altitudini de peste 1.800 m, rafalele vor depăși 80…100 km/h, iar ninsoarea va fi viscolită și zăpada spulberată.

Județele vizate sunt Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Dolj, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Bacău, Vrancea, Buzău, Tulcea, Ialomița, Constanța, Ilfov, Călărași, Giurgiu, Teleorman și Olt.

Un alt Cod galben vizează de luni ora 19.00 până marți ora 05:00, în zona Carpaților Orientali vântul va continua să aibă intensificări cu viteze la rafală de peste 70 km/h, iar la altitudini mai mari de 1800 m, rafalele vor depăși 90…110 km/h și zăpada va fi spulberată.

Unele intensificări ale vântului, cu viteze în general de 50…55 km/h, se vor mai semnala la începutul nopții în zona litoralului.

Cel de-al doilea Cod galben vizează județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Suceava, Neamț, Mureș, Harghita, Bacău, Covasna, Vrancea, Buzău și Prahova.

Prognoza meteo pe două săptămâni. Cum va fi vremea în perioada 25 ianuarie – 7 februarie 2021

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, prognoza pentru următoarele două săptămâni, mai precis în perioada 25 ianuarie – 7 februarie. Vremea se răcește în următoarele zile, apoi temperaturile vor urca. Precipitații sunt așteptate în intervalele 25 – 27 ianuarie și 31 ianuarie – 3 februarie.

Dragoș Tănase
Dragoș Tănase are o experiență de aproape 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Reacția virală a unei turiste din Marea Britanie când a văzut cât costă o cafea...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Schimbare pentru cei care au CONT LA BANCĂ. Decizia finală a fost luată chiar acum...
E interzis cu desăvârșire astăzi. Ce nu pot face credincioșii
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Milioane de oameni îi datorează viaţa acestui om. Invenţia sa avea să revoluţioneze medicina
×